Nu am copii inca, daca asta va intrebati, insa am destule cazuri in jurul meu, de parinti care-si lasa copiii pe la bunici cu saptamanile, luandu-si astfel de pe cap orice responsabilitate. Ok, sunt de acord ca micutii nu se cresc cu aer si ca au nevoie de jucarii, haine si de tot ce mai poftesc, dar asta nu scuza absenta parintilor din vietile lor.
Sau cel putin, pentru mine asta nu este o scuza sa nu ii vezi zile intregi si sa nu-ti petreci timpul liber cu ei. Sunt multi oameni care desi au seviciu, stiu sa le zambeasca frumos si sa le spuna vorbe frumoase. Cel mai bun exemplu il reprezinta vecina mea, care a facut o fetita imediat ce s-a meritat, adica pe la 20 si un pic de ani. N-are timp de ea si o plaseaza 6 zile din 7 bunicilor. Iar cand e acasa si nu merge la serviciu, o viziteaza pe micuta iar apoi pleaca, fara s-o ia si pe ea. Trist, foarte trist!
Vad multe persoane care ies in parc cu carucioare pentru copii, plimband micutii chiar si in timpul saptamanii. Si nu cred ca oamenii aia nu au serviciu sau sunt mai putin ocupati decat cei care aleg sa-i lase in grija bunicilor. Dar, probabil oamenii astia care au grija de ei si le acorda timp, si-au dorit sa aiba copii si nu i-au facut doar pentru ca „asa trebuie” au pentru ca asa cere „societatea”.
Personal, consider ca un copil se creste cu dragoste si cu 2 parinti alaturi. Bineinteles, banii sunt si ei importanti in aceasta ecuatie, pentru ca fara ei n-ar putea avea jucarii, hainute frumoase, dulciuri si alte lucruri de genul acesta. Dar, sa nu uitam ca cel mai important este sa ii aiba pe mami si pe tati alaturi, sa-si aduca cu se jucau cu el cand era mic, cum radeau, cum se iubeau. Astfel de momente sunt importante si necesare, dar sa vina din suflet, din interior.
De ce faceti copii daca nu va intereseaza sa fiti in preajma lor?